Experiența unui psiholog în Tabăra de Sănătate pentru Copii Supraponderali

Experiența Danielei Dociu, psiholog din Tabăra de sănătate pentru copiii supraponderali

„Am mers în Tabăra de Sănătate Straja din dorința de a ajuta adolescenții cu probleme de greutate să dobândească un echilibru emoțional și din dorința de a avea o nouă experiență profesională. Nu mi-am imaginat, însă, că acest NOU va însemna atât de multe, atâta profunzime în trăiri, gânduri, emoții și acțiuni.
Din experiența mea de lucru cu copiii și părinții lor, aceasta a fost o tabără despre deschidere emoțională, curaj, tenacitate și creștere personală. Despre înțelegerea faptului că suferințele și bucuriile noastre se aseamănă, iar împărtășirea lor ne oferă un sentiment de comuniune și apartenență. Despre capacitatea de a tolera un disconfort imediat și provizoriu în favoarea unui beneficiu mai târziu.
Despre întrajutorare și inițiativă, despre întâmpinarea problemelor cu compasiune, căci numai așa le putem schimba. Despre descoperirea unor calități ascunse, latente sau niciodată ivite anterior. Despre conștientizarea vulnerabilităților și hotărârea de a munci cu propriul Sine, de a se șlefui și modela, chiar dacă asta presupune mai întâi durere și frustrare. Despre dorința de schimbare și motivația de a deveni mai buni, cu noi înșine și cu ceilalți.
Au fost multe momentele în care copiii m-au impresionat pe parcursul celor 3 săptămâni, la grupurile interactive de psihologie și ședințele individuale de consiliere sau psihoterapie. Dacă nu te dezvălui celorlalți, nu te poți dezvălui nici ție însuți, căci te descoperi și crești împreună cu ceilalți. Dacă reprimi ceea ce ești, ascuns în spatele unor temeri, reprimi și ceea ce ai putea deveni, întregul tău potențial. Îți refuzi șansa la conexiuni umane, dezvoltare, împlinire. Când explorezi cutezător și te expui unor experiențe noi peste care treci cu bine, capeți un sine mai robust, mai sigur și echipat să se confrunte cu dificultățile vieții. Sunt câteva dintre lucrurile pe care copiii din tabără le-au învățat și pe care eu singură mi le-am reamintit. Au învățat și exersat răbdarea, puterea de a spune ”nu” unui impuls neprielnic pe termen lung, convingerea că sunt capabili să-și depășească limitele impuse de mintea lor, disponibilitatea de a simți și tristețe, furie, frustrare, nemulțumire – emoții care fac parte din umanitatea vieții noastre.
Acești copii au plecat din Tabăra Straja mai bogați. Însă nu în lucruri materiale. Ci în curajul de a vorbi despre lucrurile care îi apasă sau le contorsionează sufletele, în tăria de a purta discuții inconfortabile, sperând că ele vor duce la un rezultat mai bun și încurajator. Au căpătat puterea de a asculta critica fără a deveni defensivi și de a-și cere iertare atunci când considerau că au greșit. Părinții au plecat cu mai multă atenție față de relația lor cu copilul lor și cu mai multă conștientizare de sine. Cu dorința de a reconstrui anumite fundații șubrede de atașament și intenția de a adăuga alte cărămizi la temelia relației cu adolescentul. E esențial să înțelegem că cei mici, alături de afecțiunea și căldura indispensabile, mai au nevoie de disciplină. Suficient de fermă pentru a respecta anumite reguli și a înțelege rostul lor, dar nici atât de dură încât să insufle nesiguranță și frică. Asta pentru că la vârsta lor nu reușesc să întrevadă beneficiile sacrificiilor și eforturilor din prezent, motiv pentru care au nevoie din partea noastră, a adulților, de un cadru care să le structureze personalitatea și obiceiurile sănătoase de viață.
Lucrurile în care credem, mai exact starea de bine fizică și emoțională, oferă un sens momentelor și provocărilor care se pot dovedi uneori dificile: antrenamente intense, drumeții pe munte de 6-8h, respectarea unui program zilnic, menținerea autocontrolului, combaterea poftelor și determinarea de a continua un program de slăbit. Într-un final, ceea ce iubim ne menține vii și oferă culoare vieții noastre. Ne determină să mergem mai departe atunci când în drumul nostru întâmpinăm obstacole.
Mi-a fost drag de copii, de părinți, de colegi. La întoarcere, lumea mi-a spus până și mie că m-am schimbat. Cel mai probabil. Ne transformăm…prin alții și odată cu alții.”

About Author

Marius Fodoran
Fodoran Marius

Comments

Lasă un răspuns